Regulament

Descarca formularul de inscriere in format pdf


REGULAMENT

SELECŢIA « AROUND THE TRES COURTS ROMANIA 2016 »

Articolul 1 – Generalităţi

Festivalul Internaţional de Foarte Scurt Metraj (Le Festival des Très Courts) este organizat de asociaţia Très d'Esprit și Nanosphère Productions (Franţa). Obiectivul festivalului este de a promova filmul de sub 3 minute la nivel internaţional.

În România, Ungaria, Slovacia şi în Republica Moldova, organizatorul este reprezentat de Institutul Francez din România - direcția regională Cluj-Napoca, instituţie a Ambasadei Franţei în România, cu sediul la adresa Str. I.I.C. Brătianu, nr. 22, 400079 Cluj-Napoca.

Institutul Francez din România coordonează participarea României, Ungariei, Slovaciei şi a Republicii Moldova la cea de-a optsprezecea ediţie a Festivalului internaţional de foarte scurt metraj (Festival des Très Courts) şi coordonează competiţia de foarte scurt metraje româneşti "Around the très courts".

Festivalul internaţional de foarte scurt metraj (Festival des Très Courts)

În luna iunie 2016, în jur de 50 de filme selectate din lumea întreagă vor fi proiectate simultan în peste 25 de oraşe din România, Ungaria, Slovacia şi Moldova, precum şi în alte 90 de oraşe din 30 ţări. În fiecare oraş, spectatorii votează pentru premiul internaţional al publicului.
Festivalul filmelor de foarte scurt metraj, care reuneşte publicul din diferite zone ale lumii la aceeaşi dată, în jurul unui program internaţional identic, devine astfel un eveniment unificator de tip inedit.

O ocazie unică pentru a pune în valoare creaţiile audiovizuale autohtone

Profităm de impactul festivalului pentru a prezenta, în afara proiecţiei filmelor din competiţia internaţională, identică pentru fiecare oraş din lume, o selecţie specială de filme româneşti intitulată «Around the Très Courts Romania», care va cuprinde între 10 şi 30 de filme foarte scurte, de maxim 3 minute, făcute de regizori amatori sau profesionişti.

Încurajarea şi promovarea creaţiilor audiovizuale locale sunt o prioritate a festivalului: invitaţia la participare este lansată în toată ţara.

În fiecare oraş, spectatorii votează pentru Premiul Publicului.

Toate genurile sunt reprezentate : filme video, animaţii, imagini de sinteză, ficţiuni, documentare, filme realizate cu telefonul mobil. O singură condiţie se impune: durata de maxim 3 minute.

Apel la participare

Apelul la participare se lansează anual la nivel naţional în perioada decembrie - februarie. Fiecare realizator poate să predea personal sau să trimită prin poștă filmele sale însoţite de formularul de înscriere la Institutul Francez din România - direcţiile regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi sau Timişoara. Pentru trimiterea prin poştă sau curier, vă recomandăm să folosiţi plicuri cu bule (pentru păstrarea intactă a dvd-ului). Filmele pot fi trimise şi prin transfer pe adresa trescourt@institutfrancais.ro cu condiţia să fie însoţite de formularul de înscriere.

 

Articolul 2 - Data si locul desfăşurării Festivalului de foarte scurt metraj în România

Cea de-a 18-a ediţie a Festivalului de Foarte Scurt Metraj va avea loc in perioada 3-12 iunie 2016. Se pot organiza proiecţii excepţionale până în data de 21 iulie 2016. In România, Ungaria, Slovacia şi Republica Moldova, festivalul se desfăşoară în mai multe oraşe, lista lor este in curs de definitivare și poate fi accesată în secţiunea Orase a website-ului www.trescourt.ro. În cazul unor probleme independente de voinţa sa, Institutul Francez Cluj îşi rezervă dreptul de a anula sau de a modifica data şi locul desfăşurării evenimentului.

Articolul 3 - Condiţii de participare în cadrul selecţiei naţionale

La selecţia naţională a Festivalului de Foarte Scurt Metraj poate participa orice persoană sau grup de persoane, indiferent de cetăţenie.

Filmul înscris în competiţie trebuie să fie produs în România, în ultimii 2 ani, sau produs de un cetăţean român în altă ţară din lume.

Fiecare participant trebuie să completeze formularul de înscriere, care implică acceptarea prezentului regulament.

Un regizor poate sa înscrie mai multe filme în Festival. Aceste filme pot sa se regăsească toate pe acelaşi suport (acelaşi DVD), dar trebuie să se completeze câte un formular de înscriere separat pentru fiecare film în parte.

Discurile DVD nu vor fi înapoiate realizatorilor.

Articolul 4 - Data limită de înscriere

Data limită pentru înscrierea filmelor în competiţia românească este 30 martie 2016.

Articolul 5 - Caracteristici tehnice

Creaţiile trebuie să respecte următoarea condiţie: durata maximă a filmului: 3 minute (în afara titlului şi a genericului);

Filmele trebuie sa respecte următoarele caracteristici tehnice minime, pentru a garanta o calitate optimă a imaginii:

DVD video sau .avi - standard sistem PAL

Video: 720x576, MPEG-2, PAL

Audio: PCM 48kHz, 16bit, stereo / AAC Dolby Digital Stereo / MPEG-1, Layer II,

48kHz, 16bit, stereo

Postprocesare sunet: normalizare 0dB

Articolul 6 - Alte criterii

Creaţiile trebuie să respecte următoarele condiţii:

- Fiecare autor este responsabil de conţinutul filmului prezentat;

- Fiecare autor asigură obţinerea drepturilor de difuzare a filmului pe care îl prezintă şi garantează că acesta nu este o copie sau un plagiat al unei opere existente;

- Fiecare autor asigură obţinerea drepturilor de difuzare a muzicii utilizate in film sau îţi asumă răspunderea pentru utilizarea muzicii fără a fi obţinut drepturile asupra acesteia

- Toate genurile sunt permise: ficţiune, documentar, animaţie, filme experimentale şi filme realizate cu telefonul mobil.

- nu există constrângeri în privinţa limbii filmului (filmul poate să fie şi mut). Deoarece însa publicul festivalului va fi format in majoritate din vorbitori de limba română, vă rugăm să subtitraţi în română orice film care este în alta limbă decât limba română .

- Toate temele sunt permise în afara celor care conţin mesaje rasiste şi xenofobe, propagandă religioasă sau imagini cu caracter pornografic sau explicit jignitor pentru anumite categorii de persoane.

Articolul 7 - Selecţia

Selecţia finală

Filmele vor fi reunite la Cluj-Napoca. Un juriu de specialitate va realiza selecţia finală.

Juriul va fi constituit din profesionişti din domeniul audiovizualului, profesori ai şcolilor şi universităţilor din domeniu, jurnalişti, reprezentanţi ai organizatorilor locali din anumite oraşe participante, reprezentanţi ai sponsorilor şi partenerilor festivalului.

Deciziile juriului sunt definitive și nu se acceptă contestaţii. Institutul Francez Cluj îşi păstrează dreptul de a modifica structura juriului.

Membrii juriului vor fi anunţaţi pe website-ul festivalului.

Filmele selecţionate la nivel naţional vor constitui programul «Around the Très Courts România» şi vor fi difuzate în toate oraşele din România care participă la festival şi doresc să difuzeze selecţia.

Articolul 8 - Premii

Se vor acorda următoarele premii:

- Marele premiu al juriului: trofeu + Smartphone 4G oferit de Orange Romania 

- Marele premiu al publicului: trofeu + Smartphone 4G oferit de Orange Romania

- Premiul pentru animaţie (dacă este cazul): trofeu + Smartphone oferit de Orange Romania

- Premiul OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei): două tablete și 250 euro

Premiul juriului şi premiul pentru animaţie sunt decise de Juriul Festivalului. Premiul publicului este decis prin voturile spectatorilor din România care participă la proiecțiile festivalului Très Courts.
Premiile sunt oferite de Orange România şi Institutul Francez Cluj. Natura premiilor acordate poate fi modificată de Institutul Francez Cluj fără avertisment prealabil.

Premiul OIF este acordat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei unui scurt metraj din selecţia „Around the Très Courts România” care foloseşte limba franceză (adică este parţial sau total în limba franceză) şi/sau care abordează una dintre următoarele teme:

- drepturile omului, pace şi democraţie

- diversitate lingvistică şi culturală

- dezvoltare solidară şi durabilă

- educaţie şi formare

Fiecare dintre câştigători va beneficia de promovare mass-media şi în raport cu organizaţii ale profesioniştilor de cinema. De asemenea, va beneficia de difuzarea creaţiei sale pe posturi romaneşti de televiziune, dacă doreşte acest lucru.

Fiecare câştigător va semna o convenţie cu Institutul Francez Cluj, coordonator al Festivalului de Foarte Scurt Metraj – România, Moldova, Ungaria, Slovacia. Aceasta convenţie va cuprinde drepturile si obligaţiile fiecărei părţi.

Articolul 9 - Drepturi

Unul dintre obiectivele festivalului si ale organizatorilor este promovarea tinerilor cineaşti din România, atât pe plan local cat şi pe plan internaţional. În acest scop, regizorilor şi producătorilor li se solicită cedarea temporară a drepturilor de difuzare asupra filmului.

9.1 Proiectarea filmelor în România şi Republica Moldova

Participantul acordă cu titlu gratuit Institutului Francez Cluj-Napoca, dreptul de difuzare a filmelor selecţionate în cadrul unor proiecţii publice în oraşele partenere din România şi Republica Moldova, în următoarele perioade:

- 3 – 12 iunie 2016 (perioada desfăşurării Festivalului de Foarte Scurt Metraj) și 14 iunie - 21 iulie (perioada în care se pot organiza ceremonii de acordare a premiilor cu proiecția filmelor câștigătoare)

 În afara acestei perioade, drepturile de difuzare vor fi negociate între autor şi organizator.

9.2 Promovarea televizată a festivalului în România şi Republica Moldova

În perioada 15 șmai - 21 iulie 2015, participantul acorda cu titlu gratuit Institutului Francez Cluj, coordonatorul Festivalului de foarte scurt metraj în România şi Republica Moldova, dreptul de difuzare a creaţiilor sale pe posturile romaneşti de televiziune, în scopul promovării festivalului, dar şi în scopul promovării autorului. Acest drept este limitat la 6 difuzări/post TV. Organizatorul va informa realizatorul de fiecare difuzare.

In afara acestei perioade, drepturile de difuzare vor fi negociate între realizator, organizator şi postul TV.

9.3 Difuzare pe internet

Participantul acorda cu titlu gratuit Institutului Francez Cluj dreptul de difuzare a filmelor sale participante in Festival pe următoarele pagini internet :

- Siteul Festivalului de foarte scurt metraj "Tres courts" în România www.trescourt.ro cu varianta www.foartescurt.ro

- Site-ul festivalului la nivel internațional www.trescourt.com 

- Siteul Institutului Francez din Romania www.institutfrancais-roumanie.com

- Institut Francais TV

- Siteul Ambasadei Franţei în România

- Siteul Ambasadei Franţei în Republica Moldova

- Siteul Alianţei franceze Braşov, Piteşti, Ploieşti, Chişinău

- Canalul de difuzare al IF România şi al Très Courts pe dailymotion.com şi youtube.com 

Aceasta difuzare este destinată promovării autorului, promovării festivalului şi altor evenimente cinematografice organizate de către Institutul Francez şi partenerii săi. Organizatorul va informa realizatorul in legătură cu difuzarea online a filmului său.

Dacă realizatorul nu (mai) doreşte difuzarea filmului său pe unul sau mai multe dintre aceste website-uri, poate anunţa aceasta decizie Institutului Francez Cluj, care va înlătura filmul de pe site-urile respective.

9.4 Promovarea generală a festivalului în România şi Republica Moldova

Realizatorul acorda Institutului Francez Cluj, coordonator al Festivalului de Foarte Scurt Metraj in Romania/Republica Moldova, dreptul să reproducă cadre sau fragmente de sub 1 minut din aceste filme pentru a fi difuzate în presa, pe posturile TV si pe internet, în perioada 15 mai 2015 - 21 iulie 2015

9.5 Utilizarea acestor filme de către Orange, sponsor principal al Festivalului in România

Realizatorul cedează Institutului Francez Cluj, coordonator al Festivalului de Foarte Scurt Metraj în România şi Republica Moldova, dreptul de a ceda sponsorului principal al festivalului Orange S.A. dreptul de a utiliza filmul in perioada 5 mai - 21 iulie 2015, in scopuri promoţionale, cu condiţia ca numele realizatorului sa fie menţionat.

Articolul 10 - Promovarea filmelor selecţionate şi a autorilor lor

Unul dintre obiectivele festivalului si al organizatorilor este promovarea tinerilor cineaştilor din România si Moldova pe plan local si internaţional.

10.1 Promovare in mass-media

Fiecare dintre câştigatori va beneficia de promovare mass-media şi în raport cu organizaţii ale profesioniştilor de cinema. Va beneficia de difuzare pe anumite posturi naţionale şi locale de televiziune din România.

10.2 Prezentarea în cadrul selecţiei mondiale

O selecţie a celor mai bune filme romaneşti si moldoveneşti va fi propusa la selecţia mondiala a Festivalului de Foarte Scurt Metraj din anul 2016. Autorii vizaţi vor fi informaţi de aceasta selecţionare.

10.3 Promovare in catalog

Filmele selecţionate pot sa apără intr-un catalog de Filme de Foarte Scurt Metraj, destinat profesioniştilor si vor putea fi vizionate la cerere de către persoanele acreditate. Coordonatele realizatorilor si producătorilor vor fi puse la dispoziţia profesioniştilor interesaţi.

Articolul 11 - Litigii

In cazul apariţiei unui conflict intre parţi in legătura cu interpretarea prezentului regulament, părtile se obliga sa colaboreze in scopul rezolvării conflictului pe cale amiabila. Daca nu se ajunge la o înţelegere, litigiul va fi înaintat instanţei de judecata competente, din localitatea de domiciliu a celui adus in justiţie.


Colectarea filmelor are loc la:


CLUJ-NAPOCA
Institutul Francez Cluj (Ioana Costaș)
Adresa : Str. I.I.C. Brătianu, nr. 22. 400079 Cluj-Napoca, România
Tel : 0745 396678 ioana.costas@institutfrancais.ro   trescourt@institutfrancais.ro 

TIMIŞOARA  

Institutul francez Timişoara (Ingrid Diac); 46, bd. C.D. Loga 300020 - Timişoara, România
ingrid.diac@institutfrancais.ro

IAŞI

Institutul francez Iaşi (Dan Daia), 26 bd. Carol Ier, BP 207 OF PTTR 1, 700750, Iasi, România
raluca.varlan@institutfrancais.ro

BUCUREŞTI

Institutul francez Bucureşti (Boglarka Nagy) 77, bd. Dacia - 020051 București, România
boglarka.nagy@institutfrancais.ro 



ATENȚIE! Nu uitaţi să trimiteţi alături de film şi fișa de înscriere completată, disponibilă pe site la secțiunea regulament sau la cerere prin email. Menţionaţi datele dvs. de contact, iar pe plic : Pentru Festivalul Très Courts.